duminică, 1 iulie 2018

Carnagiu în India! Cel puțin 47 de morți și numeroși răniți într-un accident de autobuz

Sursa foto: © AFP 


Agenția France Press preluată de portalul de știri MS News informează că cel puțin 47 de persoane au fost ucise și multe alte rănite grav în nordul Indiei duminică. Un autobuz s-a prăbușit într-un defileu adânc de la poalele munților Himalaya, au confirmat oficialii.

Echipele de salvare au reușit să recupereze 11 pasageri în viață din rămășițele contorsionate ale autobuzului care s-a prăbușit într-o prăpastie adâncă situată într-un defileu din districtul muntos Pauri Garhwal din statul indian Uttarakhand. Dar multe dintre persoanele accidentate sunt într-o stare foarte gravă, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, iar numărul morților ar putea crește, într-unul dintre cele mai grave accidente rutiere din India petrecute în acest an.

Accident soldat cu 47 de morți


"Pentru 47 de persoane s-a confirmat deja decesul", a declarat J. R. Joshi, ofițer superior de poliție, pentru AFP. "Alte 11 persoane sunt rănite, inclusiv șapte cu răniri foarte grave, care au fost internate la o unitate medicală specializată într-o localitate din apropiere".

Autobuzul era ticsit cu pasageri, mult peste limita admisă, când a părăsit carosabilul într-o zonă muntoasă la nord-est de New Delhi. Impactul a fost atât de puternic încât acoperișul vehiculului a fost tăiat, rămânând doar o grămadă contorsionată de fier vechi pe fundul văii care străbate defileul. Premierul indian, Narendra Modi, a declarat că a fost "extrem de întristat" de știrea accidentului și a prezentat condoleanțe familiei celor morți. "Mă rog ca cei răniți să se recupereze cât mai curând. Operațiunile de salvare sunt în plină desfășurare, iar autoritățile oferă tuturor asistență de specialitate la locul accidentului", a postat biroul prim-ministrului pe Twitter, atribuind comentariile lui Modi.

Investigațiile nu au identificat încă ce a cauzat accidentul, dar sunt efectuate cercetări la fața locului. Unii martori oculari spun că partea exterioară a drumului a cedat puțin, ceea ce ar fi putut produc tragedia. Poliția a deschis o anchetă aflată în plină desfășurare.

India are unele dintre cele mai periculoase drumuri din lume și frecvent numeroase vieți sunt pierdute în munții situați în nordul Indiei, unde drumuri minuscule sunt săpate pe culmile abrupte ale munților Himalaya. Statistica arată că peste 150.000 de persoane sunt ucise în accidente rutiere în fiecare an, majoritatea deceselor fiind provocate de drumurile proaste, vehiculele prost întreținute și conducerea iresponsabilă a șoferilor.

Chiar și în condițiile improprii din India cu privire la siguranța rutieră, acest accident a fost cel mai grav din ultimele luni. În statul învecinat cu Himachal Pradesh, în aprilie, un autobuz care transporta elevi acasă de la școală, s-a prăbușit într-un defileu provocând moartea a 30 de persoane, inclusiv 27 de copii. În aceeași lună, cel puțin 21 de participanți la o nuntă au fost uciși când camionul lor a căzut de pe un pod din centrul statului indian Madhya Pradesh.

Câteva zile mai târziu, 13 copii au murit după ce un tren a izbit un autobuz școlar mic, la o trecere de cale ferată fără semnalizare din statul Uttar Pradesh. Luna trecută, un camion s-a răsturnat și a ucis 19 muncitori, care au fost striviți de sacii de ciment pe care îi transporta și care s-au prăbușit peste ei când camionul s-a răsturnat.

Niciun comentariu: